Afectiunile urologice la pacientii cu diabet zaharat
Atat diabetul, cat si afectiunile urologice sunt probleme de sanatate frecvente cu incidenta in crestere pe masura avansarii in varsta. Complicatiile urologice, infectiile de tract urinar, dar si diferitele tipuri de disfunctie sexuala, au un impact important asupra calitatii vietii persoanelor cu diabet.
Se estimeaza ca incontinenta urinara are o incidenta de aproximativ 50% in randul femeilor aflate la „varsta de mijloc” si in mai in varsta, fiind asociata cu limitarea semnificativa a activitatilor zilnice, dar si cu o calitate a vietii mai redusa. De asemenea, diabetul a fost identificat ca un factor de risc important si independent pentru incontinenta urinara.
Incontinenta urinara poate fi de efort, cand apare la tuse, stranut, alergare, poate fi cu imperiozitate cand este precedata de o senzatie brusca si intensa de a urina, aceasta fiind incontinenta care apare in drum spre toaleta si mai poate fi incontinenta prin prea plin care este incontinenta urinara secundara vezicii „lenese” a pacientului cu diabet zaharat, care nu se goleste complet si uneori „da pe afara”.
Incontinenta de efort
Studiul DPP (Diabetes Prevention Program) a demonstrat ca interventia agresiva de modificare a stilului de viata – scadere ponderala si exercitiu fizic – a redus incidenta diabetului la femeile cu afectarea tolerantei la glucoza. Mai mult, aceste interventii au determinat reducerea incidentei incontinentei urinare. Reducerea ponderala s-a dovedit cel mai eficient mecanism pentru explicarea acestor efecte benefice. O concluzie importanta a studiului DPP a fost ca reducerea incidentei incontinentei urinare pare sa fie un factor motivator puternic pentru femeile cu afectarea tolerantei la glucoza care aleg sa fie consecvente cu modificarile stilului de viata pentru prevenirea aparitiei diabetului.
Incontinenta cu imperiozitate
Pacientii cu diabet in tratament cu insulina prezinta un risc semnificativ mai mare pentru incontinenta urinara cu imperiozitate, comparativ cu pacientii care primesc tratament cu antidiabetice orale sau au doar regim alimentar. Severitatea afectarii diabetice, lipsa controlului glicemic si complicatiile microvasclare care au ca rezultat afectarea inervarii vezicii urinare contribuie la cresterea incidentei si severitatii incontinentei urinare.
Aceasta forma de incontinenta se insoteste de urinari dese si urinari nocturne care afecteaza semnificativ calitatea vietii pacientilor.
Incontinenta „prin prea plin”
Este cea care se complica frecvent cu cistite greu de tratat.
Trebuie rezolvata golirea incompleta a vezicii pentru ca si infectiile recidivante sa dispara.
Tratamentul incontinentei urinare a diabeticului consta in abordare conservatoare (exercitii care implica musculatura pelviana sau controlul vezicii urinare), dar si tratament farmacologic sau prin stimulare electrica periferica si uneori sondaje intermitente pentru facilitarea golirii unei vezici „lenese”.
Rezultatele in timp ale tratamentelor urologice aplicate pacientilor cu diabet nu au fost revizuite atent pana acum. Sunt necesare studii clinice, randomizate, controlate, de mari dimensiuni pentru a evalua eficacitatea si siguranta abordarilor medicale, chirurgicale dar si conservatoare ale complicatiilor de natura urologica.
Referinte bibliografice
Harris MI et al. Diabetes Care 1998; 21:518–524.
Fedele D et al. Int J Epidemiol 2000; 29:524–531.
Laumann EO, Paik A, Rosen RC. JAMA 1999; 281:537–544.
Brown JS et al. J Urol 2004; 171:325–326.
Jackson RA et al. Obstet Gynecol 2004; 104:301–307.
Material realizat de Dr. Andrei Manu-Marin, medic primar – specialitatea Urologie.
Contact: Cabinet EVOMED, tel. 0740077337, www.evo-med.ro
Articolul a fost publicat sip e www.diabetonline.ro